Râșniță DITTING 807

Râșniță DITTING 807

proiectată cu atenție pentru coffee shop-uri aglomerate

Produsele listate în această categorie sunt recomandate în special pentru locațiile care lucrează cu cafea de specialitate sau pentru spațiile de birouri. Lasă-ne un mesaj pe hello@origocoffee.ro cu mai multe detalii despre nevoile business-ului tău, iar noi îți vom pregăti o ofertă personalizată.

Dacă îți dorești echipamentele pentru acasă, răspundem cu bucurie la orice întrebări ai pentru partea aceasta pe hello@origocoffee.ro.

Ditting 807 este o râșniță de capacitate mare, potrivită pentru locațiile cu volum ridicat.  

Este echipată cu lame profesionale, asigurând o măcinare precisă chiar și la sarcini mari de lucru. Modelul permite măcinarea uniformă a boabelor direct în punga de cafea.

Proiectată cu atenție în cel mai mic detaliu, râșnița îmbină precizia elvețiană Ditting cu un design modern, compact și facil.

Recomandările noastre

Construită din materiale durabile și de înaltă calitate, Ditting 807 este proiectată să reziste la uzură și să funcționeze în mod fiabil în timp. Este ușor de utilizat, cu un design simplu și intuitiv, care permite ajustarea setărilor de măcinare în funcție de preferințele de gust.

Are o capacitate de râșnire de 7,5 grame de cafea pe secundă, oferind o măcinare uniformă și precisă.

Un aspect impresionant al râșniței Ditting 807 Lab Sweet este nivelul său redus de zgomot și vibrații, fiind ideală pentru coffee shop-uri.

Modelul inovează printr-o gestionare îmbunătățită a căldurii, folosind două ventilatoare active care asigură o performanță mai mare, la o temperatură semnificativ mai scăzută.

Recipientul de boabe și tava de picurare sunt detașabile și ușor de curățat.

 

Caracteristici

Capacitate recipient cafea: 0,5kg
Lame titan 80mm
Viteza lame: 1400-1700 rpm
Putere: 500 W / 230 v / 60Hz
Randament: 7,5 grame/sec
Dimensiuni: 216 x 300 x 536mm (lungime, lățime, întălțime)
Greutate: 17,4 kg

Dotat cu:

  • Sistem de ajustare micrometrică a măcinăturii
  • Panou vibrant pentru măcinarea și distribuirea optimă a cafelei în pungă